Emilia cumpara o bucata de om

Este ora cincisprezece si douazeci si patru de minute si sunt deja la al treilea raft. Inca mai caut o
carte, una mai pe placul Emiliei. Emilia este o fata isteata, mereu senina si fermecatoare, si desi o
cunosc de multa vreme, de cand si-a facut un obicei sa treaca aproape saptamanal pe aici, este inca un
mister pentru mine si pentru rafturile mele burdusite cu povesti magice, franturi si schite de oameni si
titluri asezate pompos pe cate un chip de carte. Emilia nu a iubit niciodata si mi-a marturisit intr-o primavara trecuta ca are inca speranta de a gasi ceea ce cauta in timpul uneia dintre vizitele pe care mi
le face. O astept azi, la ora cincispreze si jumatate, trebuie sa isi faca aparitia. I-am promis ceea ce
cauta. Si iat-o ca intra pe usa, o vad dintre etajere, ninsa peste par si umeri, imbujorata si emotionata.
Iau cu mine darul meu pentru ea si i-l intind peste tejghea. Emilia are aceeasi privire nesigura si totusi,
nerabdatoare de firea ei, se intinde si cuprinde darul in maini. Ii spun ca de data aceasta se va indragosti
pe necitite! Da, darul meu pentru ea este o carte, mica, mare, rosie sau neagra, nu are importanta, este o
bucata de om, un suflet etern si sunt sigur ca asteapta sa fie iubit de frumoasa Emilia.

Este ora cincisprezece si treizeci si sase de minute; o voi astepta si peste o saptamana. Poate Emilia nu
va mai reveni aici, poate nu saptamana urmatoare, poate niciodata. Dar daca este asa, voi stii ca Emilia
s-a indragostit in sfarsit, iar eu voi fi un librar fericit.

A.H.

 

A fost o vreme cand credeam ca sunt curajoasa. A fost o vreme, nu de mult, cand credeam ca am asta in sange, dorinta de a trece chiar si peste cel mai inalt prag. Dar chiar daca am spus ca acea vreme nu a fost demult, am senzatia ca a trecut o eternitate de cand nu mai lupt, de cand am ramas cu un gol in mine si nimic mai mult, nimic de luptat pentru, nimeni de luptat pentru si nimeni care sa lupte pentru mine. Parca a fost acum mult timp cand gaseam fericirea in fiecare cuvant de cantec sau zi de vara. Dar oare chiar a trecut o eternitate de cand simteam acea vapaie in mine sau am lasat eu sa se stinga incet in mine? Azi este treisprezece februarie. Am renuntat sa numar zilele de cand focul s-a stins si renunt la tot ce inseamna mai inainte de acest moment. Iti mai spun doar atat: iau un singur lucru cu mine de acum inainte, curajul pe care l-am redescoperit chiar azi. Totul s-a petrecut intr-o sclipire de ninsoare, invadandu-mi fiecare coltisor de trup, din varful degetelor si pana la inima, m-a aprins din nou; eram ca un soare de vara in cea mai rece zi a anului. Stii ce inseamna asta? Inseamna ca de azi am pentru ce si cine sa lupt. Si poate ca nu stiu exact care sunt acele lucruri sau acele persoane pentru care trebuie sa lupt, dar ele exista, sunt acolo undeva. Inseamna ca de azi am curajul sa iubesc din nou!