Emilia cumpara o bucata de om

Este ora cincisprezece si douazeci si patru de minute si sunt deja la al treilea raft. Inca mai caut o
carte, una mai pe placul Emiliei. Emilia este o fata isteata, mereu senina si fermecatoare, si desi o
cunosc de multa vreme, de cand si-a facut un obicei sa treaca aproape saptamanal pe aici, este inca un
mister pentru mine si pentru rafturile mele burdusite cu povesti magice, franturi si schite de oameni si
titluri asezate pompos pe cate un chip de carte. Emilia nu a iubit niciodata si mi-a marturisit intr-o primavara trecuta ca are inca speranta de a gasi ceea ce cauta in timpul uneia dintre vizitele pe care mi
le face. O astept azi, la ora cincispreze si jumatate, trebuie sa isi faca aparitia. I-am promis ceea ce
cauta. Si iat-o ca intra pe usa, o vad dintre etajere, ninsa peste par si umeri, imbujorata si emotionata.
Iau cu mine darul meu pentru ea si i-l intind peste tejghea. Emilia are aceeasi privire nesigura si totusi,
nerabdatoare de firea ei, se intinde si cuprinde darul in maini. Ii spun ca de data aceasta se va indragosti
pe necitite! Da, darul meu pentru ea este o carte, mica, mare, rosie sau neagra, nu are importanta, este o
bucata de om, un suflet etern si sunt sigur ca asteapta sa fie iubit de frumoasa Emilia.

Este ora cincisprezece si treizeci si sase de minute; o voi astepta si peste o saptamana. Poate Emilia nu
va mai reveni aici, poate nu saptamana urmatoare, poate niciodata. Dar daca este asa, voi stii ca Emilia
s-a indragostit in sfarsit, iar eu voi fi un librar fericit.

A.H.

 

A fost o vreme cand credeam ca sunt curajoasa. A fost o vreme, nu de mult, cand credeam ca am asta in sange, dorinta de a trece chiar si peste cel mai inalt prag. Dar chiar daca am spus ca acea vreme nu a fost demult, am senzatia ca a trecut o eternitate de cand nu mai lupt, de cand am ramas cu un gol in mine si nimic mai mult, nimic de luptat pentru, nimeni de luptat pentru si nimeni care sa lupte pentru mine. Parca a fost acum mult timp cand gaseam fericirea in fiecare cuvant de cantec sau zi de vara. Dar oare chiar a trecut o eternitate de cand simteam acea vapaie in mine sau am lasat eu sa se stinga incet in mine? Azi este treisprezece februarie. Am renuntat sa numar zilele de cand focul s-a stins si renunt la tot ce inseamna mai inainte de acest moment. Iti mai spun doar atat: iau un singur lucru cu mine de acum inainte, curajul pe care l-am redescoperit chiar azi. Totul s-a petrecut intr-o sclipire de ninsoare, invadandu-mi fiecare coltisor de trup, din varful degetelor si pana la inima, m-a aprins din nou; eram ca un soare de vara in cea mai rece zi a anului. Stii ce inseamna asta? Inseamna ca de azi am pentru ce si cine sa lupt. Si poate ca nu stiu exact care sunt acele lucruri sau acele persoane pentru care trebuie sa lupt, dar ele exista, sunt acolo undeva. Inseamna ca de azi am curajul sa iubesc din nou!

Iubirea noastra este indeajuns de puternica sa treaca peste orice.

nu exista pentru totdeauna

25 iunie 2011

11:34

Pentru totdeauna.

focul din mine

Și eu te iubesc! Azi m-am gândit numai la privirea ta și la zâmbetul pe care îl aveai atunci când stăteai în brațele mele.

„dar acum ascultă: trebuie să-ți mai povestesc ceva. Un vis.”
Ioan Groșan - Insula

Schita scrisa

Ioana de la arhitectura se aseaza mereu langa mine sau mai degraba eu langa ea. Deseneaza frumos si pentru nimeni, doar pentru ea. Isi roade unghiile incet in timp ce priveste foaia din fata ei si gandeste un mic plan. Apoi priveste in jur, Ioana de la arhitectura cunoaste secretul tuturor si pe cel al desenului, le stie chiar si pe cele mai nestiute. Dar de fapt ea nu stie nimic, stie doar ca iubeste ceea ce face.

Ioana de la arhiectura ia creionul in mana si schiteaza. Acum ea este doar Ioana, si Ioana deseneaza, deseneaza, deseneaza...

!

Sa nu fii bun niciodata!

Fii rau si egoist.

Asa ai totul.

Si parca totusi nu ai nimic.

Nu ma mai intorc din drum.

In cele din urma

A fost toata viata o nelinistita. Fiica a nihilismului, dezgolita de toate franturile de suflet si de toti, a uitat cum sa doreasca mai mult. Asa ca si-a facut cer din trupul si sufletul altora si si-a asezat visele pe pielea lor. Fiecare dintre oamenii din viata ei purta o parte din constelatia ei de vise. Pamantul pe care calca mereu era trupul ei si intotdeauna nu lasa in urma decat o umbra de regrete. Si in timp ce umbra de regrete se marea, constelatia de vise ardea tot mai tare pe cerul trupurilor si al sufletelor. Visele ei au ars puternic, sufletele au plecat, trupurile s-au dezintegrat, si apoi nimic, nu a mai ramas nimic. Odata cu ei, toata constelatia s-a risipit. A fost toata viata o nelinistita. Dar a invatat un lucru: intotdeauna ramane o ultima stea, o ultima sansa, o ultima zvacnire, un ultim vis. Pe cerul constelatiei de vise mai ramasese inca inima lui, vie, calda, arzatoare. Iar cand toate celelalte vise s-au stins, cel din urma a luminat cat toate la un loc. A fost toata viata o nelinistita, indragostita nebuneste, cu infinite constelatii de vise si fara umbre de regrete in cele din urma.

As fi vrut...

Nimic.

Nu mai este loc de vise.

Este prea tarziu in noapte.

Ultimele minute

A privit-o incontinuu timp de douazeci si patru de minute. Nu si-a luat privirea nici o clipa de pe chipul ei. O privea tolanita pe pat, peste perne, agonizand si murmurand cuvinte amestecate in caldura termostatului. Se concentra pe fiecare bucata din trupul ei si simtea fiecare spasm si scancet al ei. Imaginea ei nu mai era de multe minute frumoasa, era trista, dar in acea tristete, el si-a gasit suflarea si a cautat in ea o ultima urma de viata. Ii urmarea conturul trupului, umerii, gatul, si mai apoi parul  rasfirat si picurat de sclipiri momentane. Era asa...trecatoare. Un obiect simplu asezat pe un fundal difuz ce se misca odata cu pamantul. Era asa...concentrata. Atatea trairi intr-un singur trup, ar fi putut fi un alt strat de atmosfera daca nu era asa...concentrata in trupul ei.

iubesc pronumele la persoana intai, plural!

Marti, la ora 8

Singurul semn de punctuatie este -

 esti un cantec lent si dulce
ma invarti pe cuvintele tale
timpul langa tine
pare insuficient
si frecventa cu care te iubesc
se mareste in fiecare zi
un cantec asa armonios
este ca o unda liniara
si as vrea sa fiu eu
oscilatia transversala
care sa opreasca timpu-n loc
sa te uiti in ochii mei
sa ma inviti la un sarut
cu masa unitatii de lungime
mai mare decat cea a firului
de care atarna testul
la fizica

Poate

dar poate nu mai avem mult si ajungem la linia de orizont

Sunt lucruri peste care trebuie sa treci singur, lupte cu mintea ta.

Albastru

Tu mi-ai schimbat viata.

Vreau sa fiu numai a ta.