Cu dragoste in inima si cu norii dedesupt

 -What happened?
- He died here, right here, on this floor. I remember him, he layed down and then it stopped; his heart stopped beating, just like that. And I stood there, and I pointed to that particular place as my fingers where all cold and shaky, I watched it. The light just left his eyes and there was nothing.

-People die.

-I know, after all this time, I know. It's just one thing that I’ve realized, and I haven’t realized it until now, standing here and remembering.

- What do you realize?

- How the light just fade away...

- The light?

- And so I realize how love dies in our, in my, in your soul, just like that. It fades away. And it never turns back to the heart.

- Maybe the heart..

- And I know, I know I remember one thing about him. As I was steady, trembling, crying and all cold I saw something. I saw and  I knew that love was there.

- Love, where?

- Don’t you understand? Love, the love, did not fade away from his heart. He died this way, on this cold floor, with no light in his eyes and no words on his lips, but with love on his heart.

- I don’t understand what are you trying….

- If I were to die, I would die like this, with love in my heart.

O poveste, o poveste mica.

"She was illusive. She was today. She was tomorrow. She was the faintest scent of a cactus flower, the flitting shadow of an elf owl. We did not know what to make of her. In our minds we tried to pin her to a corkboard like a butterfly, but the pin merely went through and away she flew."

Tu porti semnul minciunii pe incheietura ta stanga si asta nu este semn bun. Am observat pata de minciuna din clipa in care ti-ai intins mana incet catre chipul meu translucid si mi-a sclipit in fata ochilor. Am increment deodata si putin intrigata si in acelasi putin fascinata am atins cu varful degetului pata aceea care-ti brazda incheietura. Ai tresarit si m-ai privit infricosat in ochi de parca iti dezgolisem intocmai cel mai intunecat secret al tau: minciuna. Sclipirea din coltul privirii tale a luat foc si m-a ars in timp ce-mi atintisem privirea catre ea. Mi-am retras mana de pe incheietura ta ce incepuse parca sa se incalzeasca, probabil sangele iti clocotea in vene. Dar ai tu sange in tine sau sunt doar alte nimicuri si alte minciuni?

luni, o zi de 22

O scriitoare care citeste

Imi place sa scriu, cu asta ma ocup, dar mai mult imi place sa citesc. Si poate daca as fi o scriitoare adevarata nu as recunoaste asta, sau as zice ca a citi si a scrie sunt doua acte ce se completeaza sau ce se anuleaza reciproc. Dar am spus-o: imi place mai mult sa citesc. Nu este atat de ciudat? Imi plac lumile construite de mintile incolacite si imbelsugate ale altor oameni si nu o lume zidita de propria-mi minte. Nu as avea un motiv bine intemeiat, dar ma gandesc ca imi este mai usor asa, sa cunosc lumile altora. Ce se ascunde in mintile lor intunecate numai ei stiu, dar cand citesc descopar o mica parte a ceea ce pare a se ascunde inlauntru. Uneori nu inteleg, alteori tremur de emotie, alteori visez in liniste, dar aceste lumi noi si mici ma ajuta sa descopar si sa zidesc  pas cu pas o lume a mea. Si o descopar cand scriu, dar am realizat ca imi este mai usor sa eliberez fantezia prin povestile altora. Traiesc prin lumile lor, respir cuvintele lor insirate pe pagini si imi hranesc sufletul cu freamatul spiritului cartii lor. Daca as fi o scriitoare adevarata, acum as sta la biroul meu din lemn masiv, si in timp ce as asculta muzica lui Richter as compune cu note muzicale cuvinte magice care sa iti inlature nelinistea si sa iti potoleasca setea de agitatie citadina. Dar nu stau si scriu la biroul meu din lemn masiv, poate nu este inca momentul, poate ca povestea mea inca nu s-a incheiat, iar tot ce imi ramane de facut este sa astept clipa finala, cuvintele de incheiere, ramas bunul, ceva. Sunt o scriitoare care citeste, o scriitoare ce are nevoie de un dram de sclipire si de noroc, norocul ca acel ceva mult asteptat sa ma gaseasca si sa-mi elibereze suflul creator. Pana atunci asadar, traiesc putin cate putin din suflul altor scriitori si invat si invat si citesc si ascult. Si poate intr-o buna zi, un alt scriitor care citeste va asculta si el cantecul din povestea mea si va intelege si isi va gasi si el un cantec pentru povestea sa.

Max Richter - Autum Music

 

Este vreme de scris; sa scrieti cat veti putea si cum veti putea.

- I. H. Radulescu -

Cand a ajuns la tine lumina ei, poate steaua aceea nu mai este.

 

1961

Si acum ca ai plecat, eu am chef de dragoste.