Sa ne certam pe manusi

 

Eu gandesc frumos si tu gandesti in fulgi de nea. Ai prins unul in palma si mi l-ai colorat pe piele. Ai patat pielea cu decembrie, si eu am mers pe linie. Am asteptat amandoi la linia de trecere si am pierdut cararea cand am descoperit ca zebrele au plecat de mult de pe pamantul asta. Si asa, am ramas dupa bunul plac al fulgilor, ne-au impiedicat in urme de pasi si ne-au udat ochii cu sclipiri de noapte. Noi doi ne-am invartit in cerc si cand am realizat ca n-am ajuns nicaieri, te-ai oprit si ti-ai intins trupul de trotuarul glazurat cu vanilie. Am strigat spre tine, ti-am ras in nebunie si ti-am spus ca fulgii astia mici o sa faca deasupra ta un cer alb fara stele si n-o sa ma mai vezi. Nu te-ai speriat asa cum as fi crezut, mi-ai spus sa-mi inchid ochii si sa intind palmele spre felinar, o sa picure din el stropi de caldura. I-am protejat de frig in manusile mele, am ascuns cativa si in buzunarul stang langa cantecul tau preferat si apoi m-am aplecat asupra ta. Ti-am turnat peste chip caldura adunata in graba in manusi si ti-am incalzit obrajii reci si rosii cu mainile mele, ti-am urat noapte buna, ti-am ras si ti-am sarutat pleoapele. Dar sa nu adormi aici pe trotuarul rece. Lasa, ridica-te, sa fim putin mai calzi. Sa uitam de zebre si de felinare, sa ne plimbam unul langa altul pe strada asta goala care duce spre casa. Sa-i lasam doar pe fulgi sa se joace pe buzele si limbile noastre si pe nimeni altcineva.  

Daca te vezi

 

Tu ramai o oglinda. Eu ma vad in tine, dar tu nu te vezi in mine. Reflexia mea, o privesc si nici eu nu o mai recunosc, persoana aceea este plina de viata si de zambete, in timp ce eu, cea reala, pierd picaturi de viata din mine la fiecare rafala de iarna. Nu stiu exact ce sunt acum, ce simt, as vrea sa pot stii. Ma gandesc ca tu, o oglinda, mi-ai furat toate lucrurile pe care eu le pretuiam inainte sa ma privesc in tine. Mi le-ai furat cand te-au lovit razele soarelui si au reflectat in mine si  mi-au traversat pieptul si au ajuns la capat, acolo. Apoi, cand soarele nu a mai ars, razele s-au retras si in drumul lor inapoi mi-au agatat si mi-au luat cu ele cuvinte si amintiri cu oameni si locuri pe care le pastram. Si tu nu recunosti nimic din ce ai facut, ba chiar taci si nu imi vorbesti, esti doar o oglinda. Imaginea ta, ea aproape nici nu mai exista, forma corpului tau, mirosul tau, privirea ta palesc cu fiecare dimineata in care ma privesc in alte oglinzi. Intr-o zi stratul asta de oglinda o sa dispara, iar eu nu ma voi mai vedea in tine. Si daca imi pare rau ca nu voi mai face asta, nu imi pare rau in schimb ca te voi zari pe tine. Doar ca atunci nu vei fi la fel, vei fi un strain. Asta, asta este un alt lucru... 

Inutil

Simt ca lumea nu mi-a dat nici o sansa. Am crezut in ea, si asa a facut si inima mea. As fi putut sa realizez asta mai devreme dar nu am facut-o. Ma intreb daca a existat ceva vreodata care mi-ar fi putut arata ce se ascunde sub hainele pe care le purtai sau sub pielea ta calda sau sub manusile tale groase. Daca a existat o sclipire sau un semn care sa imi strige sa ma indepartez si eu nu am vazut? Daca este asa, acum nu am nici un motiv si nici un drept sa arunc asupra ta o gramada de fulgi de nea reci si o ploaie de inversunare si cuvinte care pentru tine ar fi oricum goale. Oricum, daca ar fi fost vina ta, stii ca nu as fi putut sa iti spun mai mult decat un “de ce”, sa te privesc in ochi prin ochii mei calzi. Si daca as fi facut asta mi-ai fi zis doar “a fost un moment” si m-ai fi privit in ochi prin ochii tai reci. Niciodata nu mi-ai dat o sansa, nu-i asa? Nici chiar si atunci cand imi sopteai in secrete si cuvinte magice, nici in seara in care am adormit impreuna pe pamantul inghetat de decembrie, nici in dimineata in care soarele a rasarit peste noi si ne-a invelit in incaperea noastra si ne-a atarnat sarutari pe tavan. Nu mi-ai dat nici o sansa, nu-i asa? Acum ochii mei calzi inca ii simt pe ai tai reci. Si chiar daca nu ii privesc stiu ca sunt acolo, undeva in orasul asta mare, si vad in reflexia lor luminile si locurile pe care noi le-am privit cu inimile altcandva, intr-o seara care acum pare a fi mult prea departe ca eu sa o mai privesc inca prin inima mea. Nu mi-ai dat nici o sansa. As fi ramas, as fi iubit. Nu mi-ai dat nici o sansa. Ai plecat, ai mers mai departe, lumea ta a mers mai departe fara mine. Eu raman aici, in urma ta. Cumva, inca astept sa revii din multimea asta de lume si sa-mi iei mana in a ta. Nu mi-ai dat nici o sansa si mi-e teama ca timpul nu te va ierta si nu ma va lasa sa iti mai dau o ultima sansa. Cumva, in ciuda a tot ce a fost, simt ca ai merita o ultima sansa; dar poate nu din partea mea, poate din partea acestei lumi care nici tie, ca si mie, nu ti-a dat nici o sansa, nu-i asa?

Ce m-a salvat azi

 - 12 -

un ceai cald, zahar, miere si cateva zambete infrigurate

Inima mea este.

Trebuie sa recunosc, a trecut mult timp de cand am tinut o pensula adevarata in mana.

Si se simte grozav.

“Sometimes all I really want to do is sit beside you. I want to watch cheesy and crappy movies with you, and we will laugh at them together. I want to plan things with you, things we’ll never do, but for some reason just planing them with you is fine with me. I want to talk to you about everything and anything. I want to goof around with you and make jokes that aren’t funny but we’ll laugh nonetheless.”

 Sometimes all I really want to do is sit beside you.