La ce visează inima?

Inima mea numără zi de zi bătăi. Și ea nu obosește și nu se odihnește niciodată. Și inima mea numără bătăi și mari și mici, se joacă în razele solare ca un mic copil, iubește la umbra cireșului ca un îndrăgostit fără uscat și visează la sânge, presiune, puls și pasiune pură . Și eu zâmbesc și ea bate de trei ori într-o secundă, și eu fug din lume și ea bate de șase ori într-o secundă, și mă sperii și o ia razna. Și bate puternic.

Dar nu știu cum se face că de fiecare dată când te vad inima mea se oprește; pentru un moment, inima mea nu bate.

And so she left, and when she left, she left. She left everything behind like there was no turning back, she left with no turning back to those things that she came here for. And you might find it all bittersweet but she left for happiness, and you may actually believe she left smiling. She left knowing there’s someone somewhere with a new beginning for her. 

And so I watched her taking every little step, she was small, shy, but fearless and she did knew that new beginnings are hard.

Cezar a iubit o fată.
Și Cezar a iubit-o de luni până duminică, de la prima ploaie până la primii fulgi de nea, de la răsăritul unor raze fragede și până la apusul unui soare trecut.
I-a dăruit sărutari pe piele și zâmbete pe pleoape.
Și fata îl iubea și ea, îi cuprindea obrajii între palmele ei reci și se juca cu privirea lui, îl amăgea și îl pierdea printre pletele ei roșcate.
Și el se lăsa pierdut, îi simțea mirosul pielii și-i săruta mâinile și-i lua vârfurile degetelor și i le plimba pe buzele lui încet și ușor. Zâmbea când ea-și trăgea rușinată mâna dintr-a lui. El i-o cuprindea înapoi și îi picta cu atingeri fine unghiile micuțe și roșii. O privea mai apoi, se apropia de gâtul ei subțire, iar ea-i simțea respirația pe piele și el îi șoptea încet versul unui cântec pierdut de vară. O vedea roșie toată și o cuprindea în brațe. Se așezau amândoi pe scările unei clădiri vechi și își petreceau ore și zile privind cum încă o frunză cade și ea la pământ răpusă de magia pierdută a unei zile de toamnă.

Cezar a iubit o fată.
Și Cezar a iubit-o la nebunie. I-a iubit sufletul și vârfurile degetelor și zâmbetul și râsetul și picioarele stângi și privirea senină și florile mici și albe din păr. I-a dăruit tot, dimineți și nopți, stropi de ploaie și de strălucire. A stat lângă ea și i-a mângâiat pletele roșcate, i-a sărutat genunchii, i-a adormit grijile, i-a înăbușit plânsul și i-a spus povestea lui, i-a dăruit inima lui.

Dar a trecut prea mult timp de atunci.
Acum Cezar iubește o alta fată.
Dar el nu mai iubește ca inainte, nu mai iubește o piele cu miros de scorțișoară.

Merit ce mi-ai făcut?

Uneori, în săli de cinema

        Uneori avem nevoie de mici escapade din lumile noastre prea neîncăpătoare și aglomerate. Avem nevoie de emoții și mici sclipiri de bucurie. Și sclipirile le găsești, pe străzile vechi ale Bucureștiului și în sălile lui de cinema. Te așezi comfortabil în fața unui ecran plat și lipsit de farmecul unei emoții vii. Și apoi începe; pentru o secundă totul este iluminat în fața ochilor tăi, magia prinde culoare și formă și câteva note muzicale presărate pe aici și pe acolo. Filmul se derulează. Și poate că asta ne și place; să jucăm timpul pe degete, să derulăm clipe înainte și înapoi. Așa facem cu toții, fugim de lumea obosită și ne ascundem în săli de cinema; sperăm ca micile râsete și scurtele priviri printre secvențe și secvențe de film să ne aducă un pic de bucurie în suflet și un strop de ardoare în inimă.

          M-am ascuns și eu în săli de cinema și mi-am amestecat oboseala în lumina obscură, mi-am prefăcut privirile obosite în zâmbete și râsete, mi-am pierdut grijile printre scaunele moi ale cinematografului, printre replici și scene și m-am invăluit în liniște, în emoție și puțin mister. Am lăsat ca fiecare clipă de dramă, fiecare sperietură de groază, fiecare teamă de mister, fiecare bătaie de inimă să prindă viață în ochii mei și să se joace pe pielea mea, pe umeri, pe palme, în vârfurile degetelor, să-mi tresară inima numai.

          În cinematografe am renăscut în foc și soare, am supraviețuit și am adormit liniștită într-un câmp de flori, am zburat pe note muzicale, am căzut în cerul cu stele, am pierdut și poate am câștigat, am iubit și poate am plâns, am îndrăznit și poate m-am sfiit. Și pentru toate aceste lucruri ce ne construiesc încet încet o lume nouă am dat în schimb un lucru mărunt, am dat un ban. Și poate ca să zbor am dat doi bani, dar nimic nu s-ar compara cu senzația de libertate deplină și emoția de a trăi ceva ce nu îți aparține, de a trăi peste stele, fluturi și mări fără fund, așa că am dat chiar și trei bani; pentru mine au fost un nimic.

          Uneori nu avem nevoie decât de un scaun comfortabil, o minte liberă, un ecran și o inimă tânără.

"ne pierde, ne învăluie, ne amestecă și ne preface și pe noi cu ale nostre trupuri și suflete
în fum și scrum"