Wednesday, October 26, 2011

In cele din urma

A fost toata viata o nelinistita. Fiica a nihilismului, dezgolita de toate franturile de suflet si de toti, a uitat cum sa doreasca mai mult. Asa ca si-a facut cer din trupul si sufletul altora si si-a asezat visele pe pielea lor. Fiecare dintre oamenii din viata ei purta o parte din constelatia ei de vise. Pamantul pe care calca mereu era trupul ei si intotdeauna nu lasa in urma decat o umbra de regrete. Si in timp ce umbra de regrete se marea, constelatia de vise ardea tot mai tare pe cerul trupurilor si al sufletelor. Visele ei au ars puternic, sufletele au plecat, trupurile s-au dezintegrat, si apoi nimic, nu a mai ramas nimic. Odata cu ei, toata constelatia s-a risipit. A fost toata viata o nelinistita. Dar a invatat un lucru: intotdeauna ramane o ultima stea, o ultima sansa, o ultima zvacnire, un ultim vis. Pe cerul constelatiei de vise mai ramasese inca inima lui, vie, calda, arzatoare. Iar cand toate celelalte vise s-au stins, cel din urma a luminat cat toate la un loc. A fost toata viata o nelinistita, indragostita nebuneste, cu infinite constelatii de vise si fara umbre de regrete in cele din urma.

Thursday, October 20, 2011

As fi vrut...
Nimic.
Nu mai este loc de vise.
Este prea tarziu in noapte.

Wednesday, October 19, 2011

Ultimele minute


A privit-o incontinuu timp de douazeci si patru de minute. Nu si-a luat privirea nici o clipa de pe chipul ei. O privea tolanita pe pat, peste perne, agonizand si murmurand cuvinte amestecate in caldura termostatului. Se concentra pe fiecare bucata din trupul ei si simtea fiecare spasm si scancet al ei. Imaginea ei nu mai era de multe minute frumoasa, era trista, dar in acea tristete, el si-a gasit suflarea si a cautat in ea o ultima urma de viata. Ii urmarea conturul trupului, umerii, gatul, si mai apoi parul  rasfirat si picurat de sclipiri momentane. Era asa...trecatoare. Un obiect simplu asezat pe un fundal difuz ce se misca odata cu pamantul. Era asa...concentrata. Atatea trairi intr-un singur trup, ar fi putut fi un alt strat de atmosfera daca nu era asa...concentrata in trupul ei.

Wednesday, October 5, 2011