Schimb de carti

Ti-am spus sa facem schimb de carti, ce, nu ti-am spus asa?

Dar tu n-ai inteles ce ti-am zis si-ai vrut sa-mi schimbi povestea pe o carte de joc. Eu stiam ce fac si vroiam sa-ti dau la schimb o carte cu foi scrijelite in cuvinte ce numara mai mult de patru litere si mai mult de doua arome. Vezi tu, aici se desparte pagina noastra in doua: tie iti plac jocurile, iar mie cuvintele. Si nu ma intelege gresit, imi place sa ma joc cu tine in cuvinte, dar uneori am nevoie de mai mult din tine, vreau litere in culoare si pagini patate cu mirosul pielii tale, vreau reteta nebuniei, vreau sa imi placa la nebunie ce aud, vreau sa insemne ceva, vreau, pentru mine si pentru tine.  

Ti-am spus sa facem schimb de carti.

Acum ca ma gandesc mai bine, hai sa nu mai facem nici un schimb de carti. Sa ne pastram asa. Eu te voi citi pe tine si tu pe mine, asa, ca pe niste carti. Dar iti spun, eu nu sunt o carte cu doar doua coperti si un numar de pagini; nu se stie cand povestea mea va fi sfarsita.

Maybe we can make a deal, maybe we can get somewhere.

Metoda b

M-am jucat in nisip si numere complexe, in siruri de sperante si ranguri de posibilitati. Am vrut ca toate sa mearga conform planului, dar ceva a impiedicat aceasta incercare a mea. Asa ca am vrut sa aflu printr-un joc mic al inductiei cum se termina planul meu. Si mi-a fost imposibil sa demonstrez ceva, caci am ramas blocata in franturi de plan. Dar poate impotmolirea asta ma conduce undeva! Poate presupunerea mea nu va fi nici falsa, nici adevarata. “Aici sunt probleme!” ar spune cineva. Sirul meu de sperante de la un rang incolo de posibilitati nu este bine definit.  Si il privesc si incerc sa inteleg ce vrea sa zica. Stiu, orice rang de posibilitate as alege, exista o speranta x mai mare decat acel rang de posibilitate astfel incat, astfel incat nimic... N-am ajuns niciunde, nu am descoperit nimic – timp mult, timp mult pierdut. Acum este timpul sa incercam si alta metoda: metoda b.

Renastem prin limite

As fi vrut sa fac acele “multe lucruri” mai devreme. Acum, chiar nu imi pasa de limite sau de pielea mea impartita pe straturi. As fi vrut sa ii iubesc asa cum meritau pe oamenii din viata mea. Imi pare rau, poate nu am dat ce este mai bun din mine, am incercat si am esuat. Viata mea, in acest moment, se imparte in doua segmente frumoase, in ce a fost si ce este. Nu zic ce va fi pentru ca nici eu nu stiu care este urmatorul meu pas. Imi numesc viata o dreapta frumoasa pentru ca, pentru ca, ei bine, nu stiu, dar sa presupunem ca asa va si fi. O linie continua, sa ma conduca spre infinit, sa tindem la el, sa crestem, sa depasim cuvinte si cifre, sa le amplificam cu sarutari si lacrimi, sa le amestecam in emotii si ganduri ascunde, sa le spunem: nedeterminari.

Daca dormi

Si daca dormi promit ca n-am sa te scol sa-ti spun cum ma sperie copacii astia mari si albi. Ma infioara si ma gadila pe gat, pe sira fara nici un cuvant, stau asa rastigniti catre vazduh si parca imi privesc orisicare miscare. Strada este goala, am ramas doar eu, ei si ploaia. Nici ploaia nu mai este cum a fost odata. Ploaia ma ploua cand cu tine si acum ma ploua singura; te astept, sa apari de dupa poarta asta mare dar tu ramai de cealalta parte si nici macar nu pleci din umbra locului ca sa te vad si pe tine speriat de pustiu si frig; dar poate tu dormi. Daca pe tine nu te ploua de partea cealalta? Asteapta-ma, sa vin si eu, sa stau ferita de ploaia de gheata a copacilor albi.

Locul tau

Priveste in jurul tau. Ce vezi? Doar niste obiecte? Nu cred, e o adevarata jungla pe aici. Pasesc cu grija printre ganduri, arome, zambete, cuvinte rasturnate si sentimente de toate felurile, simt un miros neobisnuit, de vechi amestecat cu putin de nou, dar doar putin. Nu stiu cum ai lasat in urma ta toata dezordinea asta. Atatea lucruri, vad si niste culori, dar au palit, nu mai ard la fel de puternic in razele inimii, ce le-ai facut? Uite, iti promit ceva. Promit sa readuc putina ordine, pace si liniste pe aici, doar sa imi promiti si tu ceva. Lasa-ma sa vin si eu cu amintirile mele, bine? Nu o sa-ti ocup mult spatiu. O sa luminez si o sa dau culoare locului asta, o sa pictez amintiri cu noul meu set de pensule, o sa-ti pasesc tiptil si in intuneric printre rafturile pline de cuvinte pierdute, o sa increstez cu varfurile unghiilor mele pe peretii tai, doar sa nu doara, o sa increstez in clipe pe care sa nu le uiti, sa le incui aici, intre usi si pereti, cu lacate si cuvinte magice. O sa impart ce am cu tine. Tot ce vreau sa stiu este ca acest loc nu va ajunge la fel ca acum, ci chiar si nelocuit, sa inchida in el ce am adunat noi in tot acest timp. Vreau sa stiu ca  ...

In liniste

Ai o clipa sa iti lasi sufletul sa il completeze pe al meu? Adica stii si tu ca atunci cand ele se intalnesc corpurile noastre n-au scapare. Si nu stiu ce se ascunde intre sufletele noastre, dar simt cum ma agata de tine si de inima ta. Cu fiecare seara care trece, sufletul meu tanjeste dupa al tau; eu ii zic sa taca si el nu ma asculta, imi povesteste de locurile pe care le viziteaza cand il intalneste pe al tau. Ii zic sa doarma, sa nu viseze, stiu eu ca mai devreme sau mai tarziu o sa se intoarca la mine plangand, iar eu, un simplu corp, cum sa il ajut sa isi inlature durerea? Sufletul nu asculta, se lasa pe palma ta si iti asculta vocea. Este atat de liniste in suflet incat incep sa-mi aud bataile inimii. Ma foiesc, ma indepartez, cum sa le auzi? Ar insemna ca iti las chiar si inima tie, si nu pot face asta, nu? Cum plec asa si imi intorc spatele, aud o bataie. Este inima ta. Sufletul imi sopteste in vene, pe buze, pe sira spinarii, ma trimite inapoi la tine. “Noi, suflete mici, legam o inima de alta si sangele curge acum printr-una singura.”

text vechi