Este abia inceputul

 Eu am parul nins, iar tu o scrisoare de la mine pe mana dreapta. Ma incalzesti cu zambetul tau si razi de mine, eu tremur mereu. Scrisoarea asta pe care am inceput-o azi pe mana ta dreapta este neterminata. Nu am stiut prea bine ce cuvinte iti picteaza tie visele dar am incercat sa ti le aduc pe buze, sa imi spui despre ele. Scrisoarea asta abia am inceput-o, stiu ca ai ras, te-ai mirat de culoarea verde cu care ti-am manjit incheietura si m-ai intrebat cand va fi gata scrisa, cand o sa incetez cu jocurile astea murdare. “Ce-i cu asta?”, ma intrebi si eu iti spun “este abia inceputul”. Ascunzi literele scrijelite de mine sub maneca si le pastrezi pentru tine, doar eu mai stiu de ele. Acum trebuie sa pleci, s-a facut tarziu, ziua se incheie si eu nu apuc sa-ti spun si ultimele cuvinte, cele de la revedere. Eziti chiar cand vrei sa pleci, “doar atat ai sa-mi scrii?”, “de cate maini am nevoie ca sa termini cu literele tale?”. Te privesc in timp ce imi razi a mia oara si te indepartezi. Privesc cum in mainile mele sta culoarea si te mai strig o data: “voi avea nevoie si de gat” si tot ce sper eu este ca m-ai auzit.