Priviri gramezi, paturi goale, lumini pierdute pe la geamuri, orasul plin, cafea de joi intr-o cana de ceai si flori murdare. Orasul asta este magic de pierdut printre noul urat si oamenii fugari. Paltonul meu frumos si nou de om parizian s-a sifonat in multimea coplesita de greutatea unui fulg si de raceala unui cer negru; mi-am cautat manusile in buzunare si nu le-am mai gasit, in schimb am dat peste doua bilete de teatru. Asa ca, uite-ma aici, cu privirea atintita catre un panou iluminat, imi straluceste peste parul ud si nins, peste chipul infrigurat. Respir greu caci am alergat pana la piesa de seara, am pielea colorata in nuante de stea care arde si ochi aprinsi de o reclama de vizavi de Odeon. Piesa, scurta si frumoasa, asa cum sunt ele asa, m-a gonit iar pe strazile orasului, acum mai triumfator ca niciodata. Vreau sa fug spre casa, sa-mi beau ceaiul, nu cafeaua de oras, vreau caldura si in cearceafurile mele obosite. Nu stiu cum sa fac sa fug, as vrea, dar raman aici, o alta floare murdara intr-un Bucuresti frumos de vechi. Putem sa radem dar stie el ce face, cerul lui nebun de alb nu-l vedeam de stele, dar stelele-s acum fulgi asa ca il vad si mai, locul nostru aici pare mai viu si mai cald.
No comments:
Post a Comment