In cele din urma

A fost toata viata o nelinistita. Fiica a nihilismului, dezgolita de toate franturile de suflet si de toti, a uitat cum sa doreasca mai mult. Asa ca si-a facut cer din trupul si sufletul altora si si-a asezat visele pe pielea lor. Fiecare dintre oamenii din viata ei purta o parte din constelatia ei de vise. Pamantul pe care calca mereu era trupul ei si intotdeauna nu lasa in urma decat o umbra de regrete. Si in timp ce umbra de regrete se marea, constelatia de vise ardea tot mai tare pe cerul trupurilor si al sufletelor. Visele ei au ars puternic, sufletele au plecat, trupurile s-au dezintegrat, si apoi nimic, nu a mai ramas nimic. Odata cu ei, toata constelatia s-a risipit. A fost toata viata o nelinistita. Dar a invatat un lucru: intotdeauna ramane o ultima stea, o ultima sansa, o ultima zvacnire, un ultim vis. Pe cerul constelatiei de vise mai ramasese inca inima lui, vie, calda, arzatoare. Iar cand toate celelalte vise s-au stins, cel din urma a luminat cat toate la un loc. A fost toata viata o nelinistita, indragostita nebuneste, cu infinite constelatii de vise si fara umbre de regrete in cele din urma.