Mi-am luat visele și le-am înșiruit unul câte unul pe bucățele mici de hârtie. În fiecare seară, înainte de a adormi, le recitesc, cuvânt cu cuvânt, de parcă cineva va veni în timpul somnului și va vrea să mi le fure din sufletul adormit. Închid ochii, și ele, visele, încep să se joace în întreg corpul. Îmi pășesc tiptil pe palme, îmi calcă pe degete și apoi pătrund în mine, așa, atât de ușor. Pornesc de la vârfurile degetelor mele și îmi ajung în călcâie și în sclipirea ochilor. Sunt plină de vise, și dacă privești atent le zărești prin pielea uscată și rece. Lumini și culori, mici picături de fericire, mari fulgi de speranțe, o inimă plină de căldură și mult sânge într-un trup tânăr. Dar mai curând decât am crezut ceva s-a schimbat, și luminile s-au stins, iar culorile au pierit. Te-am visat; ai patruns și tu, un străin, dar mi-ai înghesuit toate visele, mici și mari, într-un colț îndepărtat în mine. Ți-ai făcut încetul cu încetul loc, le-ai înghiontit fără a mă intreba dacă eu le voi duce vreodată dorul. Ți-ai arătat frumusețea, mi-ai strălucit, mi-ai încălzit sufletul, mi-ai zâmbit și mi-ai plâns. Dar visele ca tine nu sunt eterne, ard prea puternic și prea curând. Noaptea liniștită și cu cerul său presărat de stele magice s-a încheiat; soarele a răsărit și în încăperea mea. Ca un vis ce ai fost ți-ai adunat toate cearceafurile pline de praf de stele și ai părăsit un suflet. Acum, am rămas doar eu. Și îmi caut visele ce le iubeam înainte de a te cunoaște pe tine, vis străin. Le-am pierdut urma, și le-am dus dorul noapte cu noapte. Am realizat cât am greșit, să fiu naivă și să cred în frumusețea și căldura ta a fost cea mai mare iluzie a mea. Pentru că visele ca tine au fost și răman doar iluzii purtate de vântul nopților.
No comments:
Post a Comment