La noapte nu dorm pe patul meu, sunt prea multe flori triste si infrigurate intinse peste el. Soarele a dormit astazi dupa-amiaza in el si l-a sifonit putin, arzand in vapaie. Am deschis fereastra ca sa fuga luminatul pe partea cealalta a lumii si deja batea luna apropouri, sa o primesc la noapte, sa se pisiceasca sub flori micute de cearceaf. I-am inchis fereastra in nas si am fugit pe saltele si m-am ascuns sub plapuma incalzita. Patru ore mai tarziu mi s-a facut frig chiar si invelita si mi-a parut rau ca n-am primit-o si pe frumoasa luna langa mine. Am zis ca la noapte nu dorm in patul meu, bine? E inghet fara ea! Dar nu strica sa incerci a doua oara, am deschis iar fereastra. Am trasat linii cu degetul pe cer ca intr-un joc cu gauri negre si capcane ca sa gasesc luna. Si ea era acolo, intr-un colt mic si indepartat, intoarsa pe dreapta si cu spatele la mine. I-am strigat sa ma priveasca putin, sa se intoarca pe stanga si sa bata lumina peste mine ca imi tremura corpul. Si s-a intors spre mine, dar tot frig imi era. Acum, catre miezul noptii te intreb pe tine, stiai ca luna nu este un munte de foc? Am realizat de ce imi este racoare; frumusica asa ea, luna e mai buna pe post de lampa de noapte, nu de doua brate calde, ca nu e calda.
No comments:
Post a Comment