A crescut in Bucuresti si a crescut bine. A crescut in orasul cu flori si mari posibilitati, in orasul cu povesti, cafele si oameni mari. A crescut indeajuns ca mai tarziu sa afle ca orasul sau este un oras mic si ca oamenii din el sunt si ei la fel de mici, pe masura lui. Si si-a zis intr-o buna dimineata ca “ei, asta nu-i un lucru corect!”, orasele mici ar trebui sa fie orase mari si nicidecum altfel. Asa ca inca din anii cu ciocolati mici, cereale in boluri colorate si bomboane cu gust de capsuni, orasul sau mic a devenit peste noapte un oras mare. Si i-a construit blocuri mari cu zambete ascunse pe la ferestre, i-a consolidat ziduri cu bucatele de hartie si cu lipici, i-a desenat un soare stralucitor pe cer si i-a daruit suflete, sa-l iubeasca dimineata, sa-l gadile pe la pranz si sa-l adorma in noptile intunecate.

Bucuresti, te vreau inapoi.