Si daca dormi promit ca n-am sa te scol sa-ti spun cum ma sperie copacii astia mari si albi. Ma infioara si ma gadila pe gat, pe sira fara nici un cuvant, stau asa rastigniti catre vazduh si parca imi privesc orisicare miscare. Strada este goala, am ramas doar eu, ei si ploaia. Nici ploaia nu mai este cum a fost odata. Ploaia ma ploua cand cu tine si acum ma ploua singura; te astept, sa apari de dupa poarta asta mare dar tu ramai de cealalta parte si nici macar nu pleci din umbra locului ca sa te vad si pe tine speriat de pustiu si frig; dar poate tu dormi. Daca pe tine nu te ploua de partea cealalta? Asteapta-ma, sa vin si eu, sa stau ferita de ploaia de gheata a copacilor albi.
No comments:
Post a Comment