Eu gandesc frumos si tu gandesti in fulgi de nea. Ai prins unul in palma si mi l-ai colorat pe piele. Ai patat pielea cu decembrie, si eu am mers pe linie. Am asteptat amandoi la linia de trecere si am pierdut cararea cand am descoperit ca zebrele au plecat de mult de pe pamantul asta. Si asa, am ramas dupa bunul plac al fulgilor, ne-au impiedicat in urme de pasi si ne-au udat ochii cu sclipiri de noapte. Noi doi ne-am invartit in cerc si cand am realizat ca n-am ajuns nicaieri, te-ai oprit si ti-ai intins trupul de trotuarul glazurat cu vanilie. Am strigat spre tine, ti-am ras in nebunie si ti-am spus ca fulgii astia mici o sa faca deasupra ta un cer alb fara stele si n-o sa ma mai vezi. Nu te-ai speriat asa cum as fi crezut, mi-ai spus sa-mi inchid ochii si sa intind palmele spre felinar, o sa picure din el stropi de caldura. I-am protejat de frig in manusile mele, am ascuns cativa si in buzunarul stang langa cantecul tau preferat si apoi m-am aplecat asupra ta. Ti-am turnat peste chip caldura adunata in graba in manusi si ti-am incalzit obrajii reci si rosii cu mainile mele, ti-am urat noapte buna, ti-am ras si ti-am sarutat pleoapele. Dar sa nu adormi aici pe trotuarul rece. Lasa, ridica-te, sa fim putin mai calzi. Sa uitam de zebre si de felinare, sa ne plimbam unul langa altul pe strada asta goala care duce spre casa. Sa-i lasam doar pe fulgi sa se joace pe buzele si limbile noastre si pe nimeni altcineva.
No comments:
Post a Comment