Nimic

12:09:08 AM

Lucrurile pe care le pierdem gasesc o cale de a se intoarce la noi.

Mai exact, m-ai nimerit.

Pentru ca eu sunt ea.

Nu este ca si cum ceva s-a schimbat.

Bine, poate doar cerul.

Doi haiosi

Haioasa si haiosul o sa isi cumpere o casuta mica si haioasa. Si ei doi o sa aiba facturi haioase de platit pentru ca haioasa vorbeste ore intregi haioase la telefonul haios. Haiosul o sa lucreze la magazinul cu lampi haioase ca sa plateasca toate facturile. Si ea o sa il sarute si o sa-i spuna “esti haios si te iubesc”.

Scrisori

Draga C,

Noiembrie mi te-a adus timid. Noiembrie te-a poftit in sufletul meu si te-a poftit intr-o arena goala. Si cat te-ai jucat! Ai aprins flacari inauntrul meu, mi-ai redat sperante. Noiembrie a venit in sufletele noastre sa faca adapost pentru batai de inimi. Vezi tu, de asta aveam eu nevoie in zilele lui septembrie, aveam nevoie de tine. Si poate ca ai fost acolo si in zilele acelea, dar eu nu te-am vazut de ploaie. Acum te vad caci ploile au incetat. Noiembrie suna a un nou inceput. Poate este momentul ca noi toti sa o luam din loc si sa ne jucam cu focul in arene goale. 

9 noiembrie

Scrisori

Draga L,

Tu sari peste timp. Ai visat ca faci asta, ai visat ca timpul iti spune sa sari peste timp, de la t la t prim. Ce s-a intamplat, ai sarit? Imi spui, te rog, unde ai ajuns acum? Ai plecat din vietile noastre, ai lasat in urma oameni, locuri, lucrurile tale toate, ai adormit in rochia ta. Ai parul frumos si pare moale, chipul tau il vad doar in fotografii, ai pielea maslinie si un zambet frumos. Imi pare rau ca nu stiu ce culoare au ochii tai sau cum suna vocea ta. Vreau ca in seara asta sa sar si eu peste timp, sa te visez pentru un scurt timp, sa calcam pe o stea de pe cer, as rade odata cu rasul tau, as adormi in culoarea privirii tale. Spune-mi, ce culori iti vorbesc in priviri, calde sau reci?  O sa stam pe un pat mare, cu o saltea inalta si tare si o sa iti marturisesc cum multe lucruri din casa noastra au fost ale tale. Am agatat amintiri cu tine in lucrurile astea. Sa ne intindem pe cearceafuri si cerul este liber. Iti povestesc cum azi ti-am furat geanta ta preferata. Ma ierti? O sa o port si eu o vreme, poate va purta cu mine putin curaj. Am nevoie de el, o sa ascund in buzunarele ei caietul meu de notite, o fotografie a lumii si un scotch cu flori; tu ce ai ascuns in ea? Ascult, ascult glasul tau strain, poate voi crede ca este atat de ciudat sa il aud, dar vreau sa-mi spui atatea lucruri, vreau. Tata nu vorbeste prea mult despre tine, dar stiu ca ar vrea.  O vad in ochii lui, pun pariu ca se gandeste ca nici un cuvant nu ar putea inlocui imbratisarea ta, mirosul rochiilor tale, prezenta ta, aici, langa el. Spune-mi tu, nu cu cuvinte, cu vise. Stiu, va suna atat de neobisnuit, sa auzi asta, chiar si de la mine, dar nu stiu unde esti. Nici nu stiu daca exista un astfel de loc unde sa sari peste timp. Exista ceva acolo care sa iti aminteasca de ce a fost inainte? Ai sarit macar?

Ana

Vreau sa imi promiti ceva.

Imi pare rau,

Exista aceasta scrisoare, o scrisoare care nu va ajunge prea curand la destinatie.

Cineva a spus ca ar frange o inima, scrisoarea asta ar frange inimi.

Bring me your heart

Vreau sa spun ca eu nu mai am forma.

 

Si asta a fost tot.

Fa o plimbare cu mine!

O plimbare scurta.

Lumea spune ca regretele nu sunt frumoase.

Eu spun ca regretele sunt frumoase.

Ma fac sa fac lucruri nebunesti.

Nu le-as fi facut fara regretele mele.

Eu nu sunt

Eu nu sunt nici picatura de ploaie

Nici ultima raza de soare

Nici prima frunza cazuta

Nici aroma ceaiului fierbinte

Nici soarele zilelor de vara

Nici cartea ta preferata

Nici amintirea ta de mic copil

Nici primul zambet

Nici adierea diminetii

Nici rafturile prafuite

Nici scrisoarea de ramas bun

Nici floarea mica si alba

Nici cercul tau

Nici iesirea din metrou

Nici gustul berii amare

Nici zgomotul asurzitor

Nici steaua ta norocoasa

Nici frisca spumoasa

Nici fumul de tigara

Nici restul de cafea neagra

Nici cerul fara stele

Nici primul fulg de nea

Nici luminitele de craciun

Nici lumanarile parfumate

Nici ceainicele ciobite

Nici cestile de cafea

Nici dimineata racoroasa

Nici trupul dezgolit

Nici dimineata de dupa dragoste

Nici laleaua rosie

Nici semnul de carte

Nici usa din dos a casei

Nici foaia unui scriitor

Nici pensula artistului

Nici plimbarile lungi in noapte

Nici telefoanele tarzii

Nici cerealele cu ciocolata

Nici desenele din zori

Nici haina ta moale

Nici plaja pustie

Nici baia fierbinte

Nici gustul capsunilor

Nici mirosul foitelor de cirese

Nici atingerea buzelor timide

Nici mainile calde

Nici imbratisarea de revedere

Nici amintirea zilelor de vara

Nici omleta de dimineata

Nici romantica incurabila

Nici pielea ta pe care o doresc

Nici artistul inconfundabil

Nici impiedicata perfecta

Nici cea mai rea

Nici ochii tai in cinci culori

Nici fluturele calator

Nici lacrimile reci

Nici vantul care ma loveste peste fata

Nici ultima suflare

Nici ultima scrisoare

Nici ultima imbratisare

Nici ultimul ramas bun

Nici floarea uscata

Nici magnetii de frigider

Nici ceasul de noptiera

Nici clatitele cu dulceata

Nici sarutul unei zile de vara

Nici confesiunile mele.

Am o confesiune de facut.

“nici nu imi amintesc cum am incetat sa fiu, sa fim...”

Film

"I now spend most of my time not looking forwards but looking back at what happened to us."

Viata in imagini de orice fel

 

Uneori timpul ne fura si ne plimba pe strazi goale, ne conduce catre sali de cinema si ne lasa acolo, absorbiti in povesti si simple cuvinte. Avem inima grea si o purtam zi de zi in pieptul nostru. Sunt zile in care hoinarim in oras si ne amestecam printre oameni si printre vorbele lor. Si pentru ca ne lasam purtati de orisice ne trezim la finele unei ecranizari, un ecran mare si intunecat si nu-ti mai amintesti nimic. Filmul se incheie aici si inima ti-e inca grea; tu vrei sa te ridici si sa pleci spre casa, sa-ti odihnesti inima pe perne moi si cearceafuri maldare, dar replicile nu te lasa sa fugi. Te urmaresc si te pandesc chiar si in vise. Seara, iti pasesc tiptil la ureche si iti soptesc lucruri mari, vise la care nici nu ai visat. Te ademenesc si te ispitesc; esti ale lor, cuvintele, te-au prefacut, te-au rupt de o realitate grea, dar care era a ta. Acum ce ai? Porti simple replici pe palme, iar noi stim cu totii, cuvintele nu inseamna nimic, decat atunci cand faci ceva cu ele.

            M-am pierdut si eu in sali de cinema si poate ca nu ar fi trebuit. Poate pentru ca inima imi era prea grea am lasat-o acolo. Acum revin si revin in locuri pe care le-am mai vizitat doar pentru a o regasi. Ecranizare cu ecranizare, parca si visele-mi pierd usor. Pleaca si ele intr-o lume simpla, fara emotii vii, cu ecrane plate si lumini poate prea stridente.

            Fara emotii, batai de inimi si vise ramanem doar oameni naivi si poate prosti. Si poate ca asta si vroia el, cinematograful, se ni le ia pe ascuns, se la inclesteze intre usile sale mari si grele.

            Uneori, cinematograful ne joaca. Si noi am fost aceia care, slabi si creduli, am dat la schimb pe cuvinte un lucru insemnat, am dat un suflet. Sa-l recastigi este greu. Poate vom incepe chiar din noaptea asta fara stele; cand privirea noastra le va cauta, sa nu ne lasam ispititi de cuvintele unui cinematograf intunecat si parasit. In noaptea asta fara stele, voi citi cuvinte de pe pagini scrijelite cu povesti si vise si sclipiri si stropi si batai de inimi.

            Uneori cinematograful ne cuprinde emotiile vii in pumnii sai tapetati in imagini; ramai doar cu cuvinte si cu replici fara sens, domnule actor.        

Lista

O sa pun laolalta cifrele, visele si fericirea, in acelasi buzunar, intr-un cantec, poate o scrisoare, dupa o perdea, pe o strada sau poate in mine, poate in tine.

si eu exist, aici, acum

S-a stins lumanarea

 

Daca arzi lumanari galbene si gusti din cuvintele altora, eu raman fara flori portocalii in cartile de matematica. Daca le porti amintirile lor pe trupul tau, eu raman fara atingeri calde pe gat, in podul palmei mele, pe varfurile degetelor. Daca le daruiesti lor sarutul tau, eu raman fara vise noaptea si fara soare dimineata. Daca asculti ritmul inimii lor, eu il uit pe al meu in spatele rafturilor de carti. Daca nu ma mai stii, eu nu te mai stiu nici eu. 

Un foc, te rog, s-aprind din nou flacara.

Este abia inceputul

 Eu am parul nins, iar tu o scrisoare de la mine pe mana dreapta. Ma incalzesti cu zambetul tau si razi de mine, eu tremur mereu. Scrisoarea asta pe care am inceput-o azi pe mana ta dreapta este neterminata. Nu am stiut prea bine ce cuvinte iti picteaza tie visele dar am incercat sa ti le aduc pe buze, sa imi spui despre ele. Scrisoarea asta abia am inceput-o, stiu ca ai ras, te-ai mirat de culoarea verde cu care ti-am manjit incheietura si m-ai intrebat cand va fi gata scrisa, cand o sa incetez cu jocurile astea murdare. “Ce-i cu asta?”, ma intrebi si eu iti spun “este abia inceputul”. Ascunzi literele scrijelite de mine sub maneca si le pastrezi pentru tine, doar eu mai stiu de ele. Acum trebuie sa pleci, s-a facut tarziu, ziua se incheie si eu nu apuc sa-ti spun si ultimele cuvinte, cele de la revedere. Eziti chiar cand vrei sa pleci, “doar atat ai sa-mi scrii?”, “de cate maini am nevoie ca sa termini cu literele tale?”. Te privesc in timp ce imi razi a mia oara si te indepartezi. Privesc cum in mainile mele sta culoarea si te mai strig o data: “voi avea nevoie si de gat” si tot ce sper eu este ca m-ai auzit. 

Sa ne certam pe manusi

 

Eu gandesc frumos si tu gandesti in fulgi de nea. Ai prins unul in palma si mi l-ai colorat pe piele. Ai patat pielea cu decembrie, si eu am mers pe linie. Am asteptat amandoi la linia de trecere si am pierdut cararea cand am descoperit ca zebrele au plecat de mult de pe pamantul asta. Si asa, am ramas dupa bunul plac al fulgilor, ne-au impiedicat in urme de pasi si ne-au udat ochii cu sclipiri de noapte. Noi doi ne-am invartit in cerc si cand am realizat ca n-am ajuns nicaieri, te-ai oprit si ti-ai intins trupul de trotuarul glazurat cu vanilie. Am strigat spre tine, ti-am ras in nebunie si ti-am spus ca fulgii astia mici o sa faca deasupra ta un cer alb fara stele si n-o sa ma mai vezi. Nu te-ai speriat asa cum as fi crezut, mi-ai spus sa-mi inchid ochii si sa intind palmele spre felinar, o sa picure din el stropi de caldura. I-am protejat de frig in manusile mele, am ascuns cativa si in buzunarul stang langa cantecul tau preferat si apoi m-am aplecat asupra ta. Ti-am turnat peste chip caldura adunata in graba in manusi si ti-am incalzit obrajii reci si rosii cu mainile mele, ti-am urat noapte buna, ti-am ras si ti-am sarutat pleoapele. Dar sa nu adormi aici pe trotuarul rece. Lasa, ridica-te, sa fim putin mai calzi. Sa uitam de zebre si de felinare, sa ne plimbam unul langa altul pe strada asta goala care duce spre casa. Sa-i lasam doar pe fulgi sa se joace pe buzele si limbile noastre si pe nimeni altcineva.  

Daca te vezi

 

Tu ramai o oglinda. Eu ma vad in tine, dar tu nu te vezi in mine. Reflexia mea, o privesc si nici eu nu o mai recunosc, persoana aceea este plina de viata si de zambete, in timp ce eu, cea reala, pierd picaturi de viata din mine la fiecare rafala de iarna. Nu stiu exact ce sunt acum, ce simt, as vrea sa pot stii. Ma gandesc ca tu, o oglinda, mi-ai furat toate lucrurile pe care eu le pretuiam inainte sa ma privesc in tine. Mi le-ai furat cand te-au lovit razele soarelui si au reflectat in mine si  mi-au traversat pieptul si au ajuns la capat, acolo. Apoi, cand soarele nu a mai ars, razele s-au retras si in drumul lor inapoi mi-au agatat si mi-au luat cu ele cuvinte si amintiri cu oameni si locuri pe care le pastram. Si tu nu recunosti nimic din ce ai facut, ba chiar taci si nu imi vorbesti, esti doar o oglinda. Imaginea ta, ea aproape nici nu mai exista, forma corpului tau, mirosul tau, privirea ta palesc cu fiecare dimineata in care ma privesc in alte oglinzi. Intr-o zi stratul asta de oglinda o sa dispara, iar eu nu ma voi mai vedea in tine. Si daca imi pare rau ca nu voi mai face asta, nu imi pare rau in schimb ca te voi zari pe tine. Doar ca atunci nu vei fi la fel, vei fi un strain. Asta, asta este un alt lucru... 

Inutil

Simt ca lumea nu mi-a dat nici o sansa. Am crezut in ea, si asa a facut si inima mea. As fi putut sa realizez asta mai devreme dar nu am facut-o. Ma intreb daca a existat ceva vreodata care mi-ar fi putut arata ce se ascunde sub hainele pe care le purtai sau sub pielea ta calda sau sub manusile tale groase. Daca a existat o sclipire sau un semn care sa imi strige sa ma indepartez si eu nu am vazut? Daca este asa, acum nu am nici un motiv si nici un drept sa arunc asupra ta o gramada de fulgi de nea reci si o ploaie de inversunare si cuvinte care pentru tine ar fi oricum goale. Oricum, daca ar fi fost vina ta, stii ca nu as fi putut sa iti spun mai mult decat un “de ce”, sa te privesc in ochi prin ochii mei calzi. Si daca as fi facut asta mi-ai fi zis doar “a fost un moment” si m-ai fi privit in ochi prin ochii tai reci. Niciodata nu mi-ai dat o sansa, nu-i asa? Nici chiar si atunci cand imi sopteai in secrete si cuvinte magice, nici in seara in care am adormit impreuna pe pamantul inghetat de decembrie, nici in dimineata in care soarele a rasarit peste noi si ne-a invelit in incaperea noastra si ne-a atarnat sarutari pe tavan. Nu mi-ai dat nici o sansa, nu-i asa? Acum ochii mei calzi inca ii simt pe ai tai reci. Si chiar daca nu ii privesc stiu ca sunt acolo, undeva in orasul asta mare, si vad in reflexia lor luminile si locurile pe care noi le-am privit cu inimile altcandva, intr-o seara care acum pare a fi mult prea departe ca eu sa o mai privesc inca prin inima mea. Nu mi-ai dat nici o sansa. As fi ramas, as fi iubit. Nu mi-ai dat nici o sansa. Ai plecat, ai mers mai departe, lumea ta a mers mai departe fara mine. Eu raman aici, in urma ta. Cumva, inca astept sa revii din multimea asta de lume si sa-mi iei mana in a ta. Nu mi-ai dat nici o sansa si mi-e teama ca timpul nu te va ierta si nu ma va lasa sa iti mai dau o ultima sansa. Cumva, in ciuda a tot ce a fost, simt ca ai merita o ultima sansa; dar poate nu din partea mea, poate din partea acestei lumi care nici tie, ca si mie, nu ti-a dat nici o sansa, nu-i asa?

Ce m-a salvat azi

 - 12 -

un ceai cald, zahar, miere si cateva zambete infrigurate

Inima mea este.

Trebuie sa recunosc, a trecut mult timp de cand am tinut o pensula adevarata in mana.

Si se simte grozav.

“Sometimes all I really want to do is sit beside you. I want to watch cheesy and crappy movies with you, and we will laugh at them together. I want to plan things with you, things we’ll never do, but for some reason just planing them with you is fine with me. I want to talk to you about everything and anything. I want to goof around with you and make jokes that aren’t funny but we’ll laugh nonetheless.”

 Sometimes all I really want to do is sit beside you.

Schimb de carti

Ti-am spus sa facem schimb de carti, ce, nu ti-am spus asa?

Dar tu n-ai inteles ce ti-am zis si-ai vrut sa-mi schimbi povestea pe o carte de joc. Eu stiam ce fac si vroiam sa-ti dau la schimb o carte cu foi scrijelite in cuvinte ce numara mai mult de patru litere si mai mult de doua arome. Vezi tu, aici se desparte pagina noastra in doua: tie iti plac jocurile, iar mie cuvintele. Si nu ma intelege gresit, imi place sa ma joc cu tine in cuvinte, dar uneori am nevoie de mai mult din tine, vreau litere in culoare si pagini patate cu mirosul pielii tale, vreau reteta nebuniei, vreau sa imi placa la nebunie ce aud, vreau sa insemne ceva, vreau, pentru mine si pentru tine.  

Ti-am spus sa facem schimb de carti.

Acum ca ma gandesc mai bine, hai sa nu mai facem nici un schimb de carti. Sa ne pastram asa. Eu te voi citi pe tine si tu pe mine, asa, ca pe niste carti. Dar iti spun, eu nu sunt o carte cu doar doua coperti si un numar de pagini; nu se stie cand povestea mea va fi sfarsita.

Maybe we can make a deal, maybe we can get somewhere.

Metoda b

M-am jucat in nisip si numere complexe, in siruri de sperante si ranguri de posibilitati. Am vrut ca toate sa mearga conform planului, dar ceva a impiedicat aceasta incercare a mea. Asa ca am vrut sa aflu printr-un joc mic al inductiei cum se termina planul meu. Si mi-a fost imposibil sa demonstrez ceva, caci am ramas blocata in franturi de plan. Dar poate impotmolirea asta ma conduce undeva! Poate presupunerea mea nu va fi nici falsa, nici adevarata. “Aici sunt probleme!” ar spune cineva. Sirul meu de sperante de la un rang incolo de posibilitati nu este bine definit.  Si il privesc si incerc sa inteleg ce vrea sa zica. Stiu, orice rang de posibilitate as alege, exista o speranta x mai mare decat acel rang de posibilitate astfel incat, astfel incat nimic... N-am ajuns niciunde, nu am descoperit nimic – timp mult, timp mult pierdut. Acum este timpul sa incercam si alta metoda: metoda b.

Renastem prin limite

As fi vrut sa fac acele “multe lucruri” mai devreme. Acum, chiar nu imi pasa de limite sau de pielea mea impartita pe straturi. As fi vrut sa ii iubesc asa cum meritau pe oamenii din viata mea. Imi pare rau, poate nu am dat ce este mai bun din mine, am incercat si am esuat. Viata mea, in acest moment, se imparte in doua segmente frumoase, in ce a fost si ce este. Nu zic ce va fi pentru ca nici eu nu stiu care este urmatorul meu pas. Imi numesc viata o dreapta frumoasa pentru ca, pentru ca, ei bine, nu stiu, dar sa presupunem ca asa va si fi. O linie continua, sa ma conduca spre infinit, sa tindem la el, sa crestem, sa depasim cuvinte si cifre, sa le amplificam cu sarutari si lacrimi, sa le amestecam in emotii si ganduri ascunde, sa le spunem: nedeterminari.

Daca dormi

Si daca dormi promit ca n-am sa te scol sa-ti spun cum ma sperie copacii astia mari si albi. Ma infioara si ma gadila pe gat, pe sira fara nici un cuvant, stau asa rastigniti catre vazduh si parca imi privesc orisicare miscare. Strada este goala, am ramas doar eu, ei si ploaia. Nici ploaia nu mai este cum a fost odata. Ploaia ma ploua cand cu tine si acum ma ploua singura; te astept, sa apari de dupa poarta asta mare dar tu ramai de cealalta parte si nici macar nu pleci din umbra locului ca sa te vad si pe tine speriat de pustiu si frig; dar poate tu dormi. Daca pe tine nu te ploua de partea cealalta? Asteapta-ma, sa vin si eu, sa stau ferita de ploaia de gheata a copacilor albi.

Locul tau

Priveste in jurul tau. Ce vezi? Doar niste obiecte? Nu cred, e o adevarata jungla pe aici. Pasesc cu grija printre ganduri, arome, zambete, cuvinte rasturnate si sentimente de toate felurile, simt un miros neobisnuit, de vechi amestecat cu putin de nou, dar doar putin. Nu stiu cum ai lasat in urma ta toata dezordinea asta. Atatea lucruri, vad si niste culori, dar au palit, nu mai ard la fel de puternic in razele inimii, ce le-ai facut? Uite, iti promit ceva. Promit sa readuc putina ordine, pace si liniste pe aici, doar sa imi promiti si tu ceva. Lasa-ma sa vin si eu cu amintirile mele, bine? Nu o sa-ti ocup mult spatiu. O sa luminez si o sa dau culoare locului asta, o sa pictez amintiri cu noul meu set de pensule, o sa-ti pasesc tiptil si in intuneric printre rafturile pline de cuvinte pierdute, o sa increstez cu varfurile unghiilor mele pe peretii tai, doar sa nu doara, o sa increstez in clipe pe care sa nu le uiti, sa le incui aici, intre usi si pereti, cu lacate si cuvinte magice. O sa impart ce am cu tine. Tot ce vreau sa stiu este ca acest loc nu va ajunge la fel ca acum, ci chiar si nelocuit, sa inchida in el ce am adunat noi in tot acest timp. Vreau sa stiu ca  ...

In liniste

Ai o clipa sa iti lasi sufletul sa il completeze pe al meu? Adica stii si tu ca atunci cand ele se intalnesc corpurile noastre n-au scapare. Si nu stiu ce se ascunde intre sufletele noastre, dar simt cum ma agata de tine si de inima ta. Cu fiecare seara care trece, sufletul meu tanjeste dupa al tau; eu ii zic sa taca si el nu ma asculta, imi povesteste de locurile pe care le viziteaza cand il intalneste pe al tau. Ii zic sa doarma, sa nu viseze, stiu eu ca mai devreme sau mai tarziu o sa se intoarca la mine plangand, iar eu, un simplu corp, cum sa il ajut sa isi inlature durerea? Sufletul nu asculta, se lasa pe palma ta si iti asculta vocea. Este atat de liniste in suflet incat incep sa-mi aud bataile inimii. Ma foiesc, ma indepartez, cum sa le auzi? Ar insemna ca iti las chiar si inima tie, si nu pot face asta, nu? Cum plec asa si imi intorc spatele, aud o bataie. Este inima ta. Sufletul imi sopteste in vene, pe buze, pe sira spinarii, ma trimite inapoi la tine. “Noi, suflete mici, legam o inima de alta si sangele curge acum printr-una singura.”

text vechi

Am crescut intr-un spirit frumos, am un suflet stralucitor, cu flori si lumini de licurici si cuvinte magice increstate in piele.  Rad pentru fiecare clipa si rad cu fiecare secunda, dansez pe aceleasi melodii si te tin de mana in timp ce zambesc si iti luminez inima. Si te iubesc pentru ca m-ai crescut asa. Palatul asta de cristal a fost intotdeauna casa mea. Dar nu a fost unul oarecare in care fetele mici si tinere stau inchise, eu am iesit si mi-am incalzit pielea la soare si am simtit mirosul de flori si am vizitat si alte castele de cristal si alte inimi si am vazut si alte stele decat pe cele pe care mi le aratai tu doar cu o aruncare de cuvant. Si am dansat pe talpile goale si reci, am iubit pe o inima plina ce se insira in fata mea ca o ata de paianjen frumos. Si m-am ascuns sub cearceafuri albe si am fugit cand ti-am stricat inima. Si m-ai iertat la fel de repede, mi-ai spus sa nu fug, sunt in siguranta cu tine si ca ma intelegi, teama imi vroia doar raul. Si iti multumesc pentru clatitele din diminetile de duminica si pentru ca m-ai invat sa desenez zambete pe zmee si sa le inalt in vazduh.  Si m-ai invatat sa cladesc castele imense de nisip si sa le daram intr-un suflet, dar mi-ai spus sa le salvez steagul caci el este inima lor si sa-l protejez in buzunarele mele calde, sa il ascund intr-un cufar fermecat.  Si am invatat sa prindem vise din zbor, sa le capturam si sa le dam drumul doar cand am crescut indeajuns sa stiu ca visele mele nu mai poarta aripi ci au propriile lor inimi aici pe pamant.

Te iubesc pentru ca am invatat de doua ori sa pasesc alaturi de tine, si pentru ca desi stii ca sunt rea tu inca crezi in lumina mea.

Te iubesc, te iubesc pentru ca tehnic vorbind, eu am fost tu si tu ai fost eu.

Te iubesc pentru ca tehnic vorbind eu am crescut pe cantecele tale de chitara.

" I'm standing at the edge of forever, at the start of whatever.

I'm shouting love at the world. "

sambata, zi de desene animate si cereale si zambete.

Cu dragoste in inima si cu norii dedesupt

 -What happened?
- He died here, right here, on this floor. I remember him, he layed down and then it stopped; his heart stopped beating, just like that. And I stood there, and I pointed to that particular place as my fingers where all cold and shaky, I watched it. The light just left his eyes and there was nothing.

-People die.

-I know, after all this time, I know. It's just one thing that I’ve realized, and I haven’t realized it until now, standing here and remembering.

- What do you realize?

- How the light just fade away...

- The light?

- And so I realize how love dies in our, in my, in your soul, just like that. It fades away. And it never turns back to the heart.

- Maybe the heart..

- And I know, I know I remember one thing about him. As I was steady, trembling, crying and all cold I saw something. I saw and  I knew that love was there.

- Love, where?

- Don’t you understand? Love, the love, did not fade away from his heart. He died this way, on this cold floor, with no light in his eyes and no words on his lips, but with love on his heart.

- I don’t understand what are you trying….

- If I were to die, I would die like this, with love in my heart.

O poveste, o poveste mica.

"She was illusive. She was today. She was tomorrow. She was the faintest scent of a cactus flower, the flitting shadow of an elf owl. We did not know what to make of her. In our minds we tried to pin her to a corkboard like a butterfly, but the pin merely went through and away she flew."

Tu porti semnul minciunii pe incheietura ta stanga si asta nu este semn bun. Am observat pata de minciuna din clipa in care ti-ai intins mana incet catre chipul meu translucid si mi-a sclipit in fata ochilor. Am increment deodata si putin intrigata si in acelasi putin fascinata am atins cu varful degetului pata aceea care-ti brazda incheietura. Ai tresarit si m-ai privit infricosat in ochi de parca iti dezgolisem intocmai cel mai intunecat secret al tau: minciuna. Sclipirea din coltul privirii tale a luat foc si m-a ars in timp ce-mi atintisem privirea catre ea. Mi-am retras mana de pe incheietura ta ce incepuse parca sa se incalzeasca, probabil sangele iti clocotea in vene. Dar ai tu sange in tine sau sunt doar alte nimicuri si alte minciuni?

luni, o zi de 22

O scriitoare care citeste

Imi place sa scriu, cu asta ma ocup, dar mai mult imi place sa citesc. Si poate daca as fi o scriitoare adevarata nu as recunoaste asta, sau as zice ca a citi si a scrie sunt doua acte ce se completeaza sau ce se anuleaza reciproc. Dar am spus-o: imi place mai mult sa citesc. Nu este atat de ciudat? Imi plac lumile construite de mintile incolacite si imbelsugate ale altor oameni si nu o lume zidita de propria-mi minte. Nu as avea un motiv bine intemeiat, dar ma gandesc ca imi este mai usor asa, sa cunosc lumile altora. Ce se ascunde in mintile lor intunecate numai ei stiu, dar cand citesc descopar o mica parte a ceea ce pare a se ascunde inlauntru. Uneori nu inteleg, alteori tremur de emotie, alteori visez in liniste, dar aceste lumi noi si mici ma ajuta sa descopar si sa zidesc  pas cu pas o lume a mea. Si o descopar cand scriu, dar am realizat ca imi este mai usor sa eliberez fantezia prin povestile altora. Traiesc prin lumile lor, respir cuvintele lor insirate pe pagini si imi hranesc sufletul cu freamatul spiritului cartii lor. Daca as fi o scriitoare adevarata, acum as sta la biroul meu din lemn masiv, si in timp ce as asculta muzica lui Richter as compune cu note muzicale cuvinte magice care sa iti inlature nelinistea si sa iti potoleasca setea de agitatie citadina. Dar nu stau si scriu la biroul meu din lemn masiv, poate nu este inca momentul, poate ca povestea mea inca nu s-a incheiat, iar tot ce imi ramane de facut este sa astept clipa finala, cuvintele de incheiere, ramas bunul, ceva. Sunt o scriitoare care citeste, o scriitoare ce are nevoie de un dram de sclipire si de noroc, norocul ca acel ceva mult asteptat sa ma gaseasca si sa-mi elibereze suflul creator. Pana atunci asadar, traiesc putin cate putin din suflul altor scriitori si invat si invat si citesc si ascult. Si poate intr-o buna zi, un alt scriitor care citeste va asculta si el cantecul din povestea mea si va intelege si isi va gasi si el un cantec pentru povestea sa.

Max Richter - Autum Music